luni, 15 mai 2017

Doamna și Domnule Știulete

Am zis eu că nu-mi place să lucrez la comandă, dar din când în când mă trezesc că mai accept câte o provocare. Asta pentru că nu mai lucrasem de prea mult timp omuleți. Pisici, căței, șoricuți și șoricuțe, da, dar nu omuleți.
Și cum provocarea nu e provocare dacă nu are și-un schepsis (de data asta H=50cm și un fund plat pe care să șadă omuleții, un EL și o EA), dăi și fă calcule și încercări, să iasă fundul bine și să se potrivească nădragii.
Ce-a ieșit de la calcule până la umplutură, se vede mai jos, cu precizarea că pe parcurs au intervenit niște perturbări (poate mutații genetice, poate conjuncția lui Marte cu Venus, poți să știi?) și căpățânile s-au aplatizat nefiresc până la forma unui știulete. De unde și numele...
Cu chelia domnului, treaba a fost ușoară, însă nu la fel au stat lucrurile și cu coafura doamnei, care mi-a mâncat multe ore din viață și mi-a lăsat multe înțepături de ace în degețele. Dar, când vine vorba de îmbrăcăminte, cui o fi zis că-i mai greu să îmbraci o doamnă îi spun eu că s-a înșelat, că mie mai multă bătaie de cap mi-au dat nădragii decât rochița.
Cam asta este până aici, ne mai rămâne să dăm ochii cu comanditarul și-apoi om mai vedea...

papusi din carpe

papusi din carpe



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...